Placebo
In lumina galbuie a lunii, imbratisata de noaptea albastra si rece, pe coama dealului impadurit, manastirea parea mai degraba infricosatoarea marturie a unor vremuri de demult apuse, decat un loc atins de Dumnezeu. Totul era cufundat in adormire la acel ceas tarziu si poate doar urletul lupilor amintea ca acel cadru e viu si nu fantasma aruncata pe panza a vreunui pictor smintit.
Chilia sa insa radia de lumina calda a lumanarilor imprastiate peste tot inauntru. Undeva, in mijlocul incaperii, ingenunchiat pe lespedea rece de piatra, spargea tacerea noptii cu murmurul sau:
“Dumnezeul meu, daca totul este desertaciune ? Daca “a crede” inseamna cu totul altceva decat i-a fost dat omului sa cunoasca pana acum? Poate ca toate cele pe care le credem, de cand ne trezim pe acest pamant si pana inchidem ochii, se nasc tocmai din pricina nevoii noastre lumesti de a le avea si a le simti. Daca e asa, lipsa credintei ne pune in fata adevarului. Care adevar, ar fi nimicul. Oare nu umpli tu totul Doamne ? Si poate ca daca m-as indoi de asta, nu ai mai umple nimic. Sunt pierdut… atat de pierdut. Gandul imi e potrivnic. Daca nu am crede ca iubim, ca simtim, ca ne temem, ca gresim, ca dorim, ca avem sau nu nevoi, ca Esti acolo, am ramane goi in fata Adevarului ? Si trebuie, Dumnezeul meu, sa credem in ceva ? Nu-i doar slabiciunea sufletului singur si pustiit ?”
Urletele lupilor deveneau sfasietoare, intrandu-i parca in suflet si infigandu-si coltii in molecula nemuritoare, absorbindu-i substanta. Vantul rece suiera printre grinzile prost batute in cuie ale acoperisului.
Cu o figura de ceara, cu privirea paralizata parca undeva, intr-un punct din alta lume, cu gesturi mecanice, mai aprinse o bucata mare de tamaie.Mintea-i era invadata de imagini macabre, de tipetele tuturor ereticilor judecati in trecut intre acele ziduri si lasati sa arda pe rug in noapte. Lupi cu boturile insangerate apareau in gandul sau, apropiindu-se de ruguri, zmulgand cate o bucata de carne fumeganda si disparand apoi in padure. Si-i parea ca vede demonii dand ocol acelui loc, care trebuia sa fie al lui Dumnezeu. Ii vedea in ochii celorlalti frati, in gesturile si in vorbele lor mestesugite, in cautatura aspra dintre sprancenele unora dintre ei. Le vedea sufletele mistuite de dorinte si ganduri necurate.
“Si daca, Dumnezeule, eu cred in mantuire pentru ca am nevoie sa cred in mantuirea Ta? Daca-i asa … daca-i asa .. defapt, n-avem nimic. Niciodata n-am avut mai mult decat iluzie. Omenirea e o minciuna! ”
Si gandul sau fu curmat de un trosnet, venit de undeva de afara. Cu mana tremuranda apuca doua lumanari din cele mari. In flacara lor vedea zeci de trupuri contorsionate care ardeau pe rug. Cu pasi stangaci, poticniti, intra in locul de rugaciune. Era pustiu, desi soapte bizare-i invadau urechile. Lasa flacara lumanarilor sa cuprinda incet totul, si lemnul se aprinse pe loc, dansand un dans luciferic pe pardoseala, atingand cu degete rosietice altarul. Incet, fumul negru incepea sa cuprinda totul. Un raz bezmetic puse stapanire pe el si ecoul rasetelor sale se auzeau pana la chiliile fratilor de la etajul superior. Fratii se trezeau pe rand, cu ochii injectati de teama, cu plamanii negri de fum, urland a neputiinta si a moarte.
Iar el .. razand din ce in ce mai tare, strangand pumnii, fugea in noapte spre padure, ca o naluca neagra ratacita pe Pamant. Si rasul i se transforma in urlet.. zeci de colti ascutiti trageau de el din intuneric, imprastiindu-i sangele cald pe trunchiurile copacilor. Era sfasiat..in noapte si ingenuchiat, isi cauta Dumnezeul in ochii de sticla ai lupilor flamanzi.
“E oare.. Dumnezeul meu, ceva mai mult decat atat ?”
Leave a Reply