COCOON
Atunci cand in noapte deschizi larg fereastra si un miros ciudat de praf iti inunda plamanii, cand o tristete venita parca de nicaieri incepe sa-ti sfasie sufletul, cand timpul pare ca s-a oprit si umbrele de pe pereti incep sa semene cu chipuri grotesti, cand linistea capata sunet pana devine asurzitoare, ei sunt peste tot in jurul tau. Iti miros sufletul ca niste hiene ale altei lumi, cauta gustul sangelui tau, iti ling obrazul sarat, iar tu nu stii decat ca ceva e foarte gresit.Apoi ei pleaca, lasandu-te in noapte golit de energie si cu ochii goi. Se intorc din cand in cand pofticiosi, apoi pleaca din nou. Observa si asteapta in intuneric. In timp le vei deschide, cu sau fara voia ta, portile de care au nevoie. Rand pe rand se vor muta in sufletul tau, schimbandu-te, facandu-te sa te intrebi daca tu mai esti cu adevarat tu. In ochii reflexiei tale din oglinda vei vedea aroganta, forta, rautatea, impletindu-se cu calitatile pe care le-au gasit in tine si dand nastere unui hibrid infricosator. Din acel moment, mai esti “tu” doar pe jumatate. Nu-l vei cauta pe Dumnezeu caci increderea in El iti va fi spulberata inainte sa apuci macar sa-ti faci cruce. Visele tale se vor transforma treptat in cosmaruri. Nu in ultimul rand, dar poate cel mai infiorator, sentimentele tale se vor contorsiona, adaptandu-se la a-ti distruge sufletul. Cand vei simti ce ti se intampla, vei fi deja vandut lor. Scanteia ta divina se va fi sufocat de multa vreme, iar emotiile tale vor fi la fel de intense ca cele ale unei statui din piatra. Spunandu-ti aceste lucruri, sriindu-le cu o mana care parca nu e a mea, imi amintesc de trecut. Imi amintesc de noapte ca de cel mai minunat lucru pe care l-a daruit Dumnezeu pamantului. Am inteles ca singurele certitudini pe care le avem vreodata sunt amintirile noastre, lucrurile care deja s-au intamplat. Caut de fiecare data in copilarie radacinile zbuciumului meu, caut in umbrele copilariei, in vechile jucarii, in somnul meu de atunci, dar nu gasesc nimic. Doar sentimentul e acelasi, sentimentul unei tristeti fara margini si doi ochi care au ramas la fel. In reflecia acelor ochi mici de copil, am vazut atunci ceea ce vad si astazi intelegand prea putin, ceva infricosator, ceva care ma lipeste de perete si imi sopteste “TACI!”
Chiar in aceasta clipa tarzie din noapte, prezenta fantomatica din tabloul de pe perete pare a prinde viata. Intr-o alta dimensiune a gandului meu, jucariile de pe televizor se reped la gatul meu cu expresii ingrozitoare si colti ascutiti. In camera mea par a se fi revarsat neinvitate energiile neprietenoase ale unei alte lumi. Ar trebui sa gasesc puterea sa ignor senzatiile. La urma urmei totul ar trebui sa fie doar o plasmuire a imaginatiei mele.
Am reusit. Pentru moment a disparut totul. M-am reintors la asa-zisa mea lume. Nu ma mai tem acum decat de urmatoarea clipa de intuneric in care se vor intoarce sa-mi suiere in urechi.
Leave a Reply